Ștefan Radu îl va întâlni mâine pe Cassano, în fața căruia a avut probleme de fiecare dată de când s-a transferat la Lazio.
Dacă a fost cu adevărat un jucător care i-a pus mari probleme fostului dinamovist Ștefan Radu, de când acesta a poposit în fotbalul italian, la Lazio, în iarna lui 2008, atunci acesta este de departe atacantul Sampdoriei, Antonio Cassano. Cel supranumit „Peter Pan” a marcat de două ori, scăpând din marcajul lui Radu, iar în acest weekend românul îl va avea din nou ca adversar pe jucătorul care este cerut la echipa națională de o întreagă Italie, dar selecționerul Marcello Lippi i-a închis ușa în nas, motivând că ar strica atmosfera vestiarului cu problemele sale de caracter.
Antrenorul lui Lazio, Davide Ballardini, îl va folosi al patrulea meci consecutiv pe Radu, alături de brazilianul Cribari, în centrul apărării, evoluțiile anterioare ale românului mulțumindu-l pe deplin. „Sunt convins că perechea Radu – Cribari va ști cum să-i oprească pe cei doi atacanți ai Sampdoriei, Cassano și Pazzini. Au arătat că se completează unul pe altul de minune și au jucat bine la Sofia și la Florența”, a spus Ballardini. Cassano, în schimb, este amenințător: „Vreau să marchez din nou împotriva lui Lazio, mai ales că pe «Olimpico» mă simt în largul meu de fiecare dată”. DANEMARCA> Portar cu dispozitiv de localizare Polonezul Arek Onyszko, portarul echipei daneze FC Midtjylland, va juca mai multe meciuri din campionat cu un dispozitiv de localizare. El a fost arestat pe 2 martie, după ce și-a agresat fosta soție. În iunie, el a fost condamnat la trei luni de închisoare, dar ulterior justiția a modificat sentința în arest la domiciliu, cu obligativitatea de a purta un dispozitiv de localizare, pentru ca poliția să știe în orice moment unde se află. Onyszko va purta dispozitivul la glezna stângă. La Midtjylland evoluează și românul George Florescu. SPANIA> Zidane va lucra gratis la Real Madrid Fostul internațional francez Zinedine Zidane va lucra gratis la Real Madrid, începând de săptămâna viitoare. Zidane se va deplasa sâmbătă la Madrid, iar de la începutul săptămânii viitoare va face parte din Comitetul de Fotbal. „El va face deplasarea cu echipa la marile meciuri. Și totul pentru… zero euro!”, a scris Marca. Zidane, acum în vârstă de 37 de ani, și-a încheiat cariera pe „Santiago Bernabeu”, în 2006.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER